chasing cars...

…let’s waste time, chasing cars, around our heads.
Versurile astea nebun de frumoase au fost fredonate de mintea mea bolnava 2 zile incontinuu…
O luna de zile, timp in care, nici macar nu ne-am mai gandit unul la altul, nici macar nu ne-am mai ascultat gandurile distante, sau vocile prin telefon…
Song repeating…si din momentul ala snow patrol imi pusese sufletul pe corzile chitarei, din momentul ala am zacut, am pierdut timpul, am uitat ca ceasul bate, am inceput sa ma inec in lacrimi gandindu-ma la nimic si faptul ca gandeam la nimic ma durea… mi-am pus capul in maini si stateam anesteziata de versurile si muzica ce-mi faceau inima sa vibreze…
Mergeai cu 80 la ora, priveam amundoi in gol, ochii ne sclipeau, coltul buzelor mele contura cel mai sincer si senin zambet iar tu, tu ma priveai pe sub gene si imi raspundeai cu acelasi zambet…cu mana dreapta imi iei mana stanga si mi-o strangi tare la piept iar apoi mi-o saruti. Ma strangeai tare…era o durere placuta. La casetofon ne incanta trupurile snow patrol…imi dedicai versurile perfecte…nimic nu era planuit, fiecare gest venea din suflet, fiecare atingere gresita era urmata de iertare, pierdusem notiunea timpului cu tine, nimeni nu mai exista, uitasem de lume, cu tine nu imi parea rau de nimic, chiar daca pacatuiam nu imi pasa, pentru ca tu, tu nu faci parte din lume esti rupt din ea iar ea era rupta din noi…noi, chiar suna frumos “noi”…
Ne plimbam, tinandu-ne de mana si vorbeam neintrerupt, razele soarelui ne incalzeau doar pe noi pe vremea aceea; era sfarsitul lui ianuarie… radeam necontrolat, ne strangeam de maini si mergeam pe un drum ce avea sa nu se termine niciodata. Noi spargeam linistea acuta ce se lasase pe albul zapezii. Ne oprim. Te uiti in ochii mei, si spui fara sa privesti o clipa in alta parte: “vroiam sa ne mai plimbam putin pentru a prinde curaj sa-ti pun o intrebare. Pot sa te sarut…? De 14 ani nu am mai sarutat o femeie pe care sa o iubesc cu adevarat …” ii cuprind gatul cu mainile, el imi cuprinde mijlocul…buzele ni s-au apropiat…de aici am uitat sau poate nu am simtit nimic, sau am simtit mult prea mult ca sa spun in cuvinte prin ce a trecut sufletul meu… Incepi a tremura grav. Plangeai. Ne-am imbratisat pana la sufocare. Te strangeam puternic in brate. Te-ai calmat. Eram impresionata, emotionata, fericita, ma simteam in siguranta, ma simteam bine, ma simteam cea mai frumoasa, simteam ca Dumnezeu ma iubeste si are planuri mari pentru mine, ma simteam impacata cu toata lumea, vroiam sa zic tuturor “te iubesc”…inima statea sa-mi explodeze…simteam tot ce e frumos. Ma simteam ca intr-un film, ca intr-un film despre care lumea zice “eh , e doar un film, in viata reala e imposibil”…fredonam impreuna refrenul, era refrenul nostru. “if I lay here, if I just lay here, would you lie with me and just forget the world?”
Song repeating… fredonam la infinit, ne pierdeam in abis, deveniseram melancolici. Te oglindeai in ochii mei, iar eu in ochii tai, ne iubeam din priviri fugare, apoi ne priveam fara incetare, ne iubeam din zambete nevinovate, apoi ne studiam rasetele lungi, necontrolate…
Acum vreau sa pui catuse cuvantului dor…